Mădălina Covrig

Numele meu este Mădălina și am terminat Facultatea de Petrol si Gaze Ploiești, specializarea Calculatoare, iar acum urmez programul de masterat în Automatizări Avansate.

În luna august 2017 am avut norocul să fiu acceptată la internship-ul din domeniul IT de la Adient Automotive Ploiești. Pașii către un început nou au fost pavați cu emoții, dar colegii Adient m-au ajutat să trec ușor peste acestea și să am mai multă încredere.

Personal, acest internship constituie o cărămidă de început a carierei. În aceste luni, cunoștințele teoretice au fost consolidate și îmbogățite de cunoștințe practice, pe care le-am dobândit datorită ajutorului oferit de colegii mei, Marius și Tudor, participând la proiecte interesante, din care am putut învăța ce înseamnă lucrul în echipă, termene limită și bucuria unui lucru bine realizat.

Le mulțumesc colegilor mei pentru timpul, răbdarea, informațiile, votul de încredere pe care mi l-au acordat și pentru șansa de a face parte din echipa lor. Ca și concluzie, cuvintele care descriu pentru mine aceste luni de internship sunt: prietenie, echipă, încredere și ajutor.

 

Bianca Alexandra Bădicescu

Mă numesc Bianca Alexandra Bădicescu şi urmez un stagiu de practică în cadrul companiei Adient Automotive, în departamentul Administrativ, de aproximativ 4 luni. Programul de internship” Start Your Career” a reprezentat pentru mine oportunitatea de a mă dezvolta într-o companie multinaţională, cu standarde ridicate şi oameni profesionişti.

Fiind prima mea experienţă de acest tip, tutorele meu a avut un rol important în dezvoltarea mea. M-a ajutat să înţeleg fiecare program nou cu care am lucrat, să mă familiarizez cu termenii noi şi să nu îmi fie teamă de greşelile pe care aveam să le fac, ci să învăţ din ele. În această perioadă am învăţat ce înseamnă să finalizezi cu succes sarcinile date, devenind o persoană mult mai responsabilă.

Sunt încântată de această experienţă deoarece am cunoscut oameni noi, care m-au ajutat să mă dezvolt, atât din punct de vedere profesional cât şi personal.

 

Andreea Valentina Enache

Mă numesc Andreea Valentina şi sunt stagiar în cadrul departamentului de Calitate. Acest stagiu de practică a reprezentat pentru mine un pas important şi o experienţă cu care mi-am dorit foarte mult să mă “îmbogăţesc”, atât profesional cât şi personal.

Mă simt norocoasă că am făcut parte din acest program. Astfel am avut ocazia să cunosc oameni noi, să învăţ lucruri noi să să îmi dezvolt cunoştinţele. Am învăţat că orice problemă are rezolvare şi că nu eşti singur în rezolvarea ei, ci te poţi baza pe echipa ta, pentru ajutor de nădejde.

Oamenii sunt foarte deschişi, dovada fiind faptul că am legat prietenii frumoase într-un timp relativ scurt.

Recomand acest stagiu de practică tuturor studenţilor care îşi doresc un prim pas în cariera lor şi le recomand să se folosească la capacitate maximă de toate oportunităţile oferite de acest program.

 

Ioana Brezeanu

Mă numesc Ioana şi sunt studentă la Master – Administrarea Afacerilor în Industria de Petrol şi Gaze. Programul de internship – departament Resurse Umane la Adient Ploieşti, înseamnă oportunitatea de a lucra într-o companie multinaţională, făcând conexiuni între ceea ce am învăţat în facultate şi ce se întâmplă în practică.

În departamentul Resurse Umane am învăţat care este importanța oamenilor într-o companie şi care sunt etapele unei angajări. De când am început să fac parte din echipa Adient Ploieşti am învăţat să fiu mai responsabilă, să comunic eficient cu oamenii şi să îi ascult, aflând care sunt mulţumirile şi nemulţumirile lor. Mă bucur că am avut şansa să particip la diverse proiecte, din care am avut de învăţat cum să lucrez în echipă.

Mă simt foarte norocoasă pentru faptul că mi s-a oferit şansa de a cunoaşte aici, la Adient Ploieşti, oameni care dau dovadă de un înalt profesionalism şi dedicare.

 

 Andreea Ghiţă

Bună, eu sunt Andreea şi sunt proaspăt absolventă a Universităţii de Petrol-Gaze Ploieşti”, aşa obişnuiam să mă prezint în urmă cu 3 luni. Astăzi, mă mândresc să spun: “Bună, eu sunt Andreea Ghiţă şi fac parte din echipa Adient Trim Ploieşti!”

Sunt foarte încântată de şansa pe care am primit-o, şansa de a face parte dintr-un colectiv frumos, cu un stil de lucru armonios şi cu idei inovatoare. Adient este un start în carieră foarte bun pentru tinerii absolvenţi, tineri dornici de a învăţa de la cei mai buni. Mă bucur că am această şansă, de a fi înconjurată de persoane foarte bine pregătite şi foarte dornice de a transmite şi de a împărtăşi mai departe din experienţa lor.

Departamentul Producţie, din care eu fac parte mi-a adus oameni minunaţi lângă mine, persoane cu un caracter valoros şi demn de urmat. Sunt foarte fericită de încrederea ce îmi este oferită de a mă depăşi în fiecare zi şi de contribuţia departamentului de a realiza acest lucru.

 

Ramona Torcătoru

Mă numesc Ramona și fac parte din programul “Start Your Career” al fabricii Adient din Ploiești. Sunt studentă în anul II la Masterul de Gestiunea și Dezvoltarea Resurselor Umane din Brașov. Pe parcursul studiilor mele am putut să-mi însușesc noțiunile teoretice din domeniu Resurselor Umane, iar aici, la Adient, am putut să le pun și în practică.

Am avut parte de sprijin și de oameni răbdători, care m-au învățat tot ce trebuie să știu din acest domeniu.

Pentru mine, Adient a însemnat începutul carierei mele în domeniul Resurselor Umane. Munca în echipă și comunicarea sunt două dintre caracteristicile ce definesc compania Adient, pe care eu le-am apreciat cel mai mult. Aici am întâlnit oameni profesioniști, care m-au învăţat și mi-au coordonat activitatea de fiecare dată când am avut nevoie, oameni deosebiți, care îmi vor rămâne mereu în suflet.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.