• Ileana Andreea IonescuAndreea
  • Departament CI
  • TRIM Pitești

 

 

 

Miercuri (09.12.2015), ora 17.30, în sala T301, va avea loc prezentarea ortunităţilor de practică pentru studenţii anilor terminali şi master de către reprezentanţii firmei Johnson Controls.”, aşa a început totul, cu un anunţ pe grupul anului, postat de către un coleg.

În ziua “Z” (09.12.2015) am fost la prezentare, unde aş fi vrut să obţin cat mai multe informaţii despre departamentul de producţie (aşa plecasem cu gândul de acasă), şi unde da, chiar am şi primit. Cel care ne-a vorbit atunci despre departamentul de producţie a fost domnul director de la JIT, alături de mulţi alţii care ne-au dat câteva detalii despre fiecare departament în parte. Tot la această prezentare am primit informaţii, chiar de la domnul Aurelian, cu privire la faptul că o echipă din partea firmei ne va ajuta la renovarea salilor de curs T301 şi T309, atât voluntari, dar nu în ultimul rând cu fonduri. Imediat m-am înscris, şi zic eu că am făcut o treabă bună.

După prezentarea de la facultate, am completat formularul de candidatură SYC 2016, în format electronic, pe care l-am trimis pe mail, chiar a doua zi după prezentare, iar după o săptămână am primit răspuns că am trecut de prima etapă de selecţie şi imediat după sărbători voi fi contactată telefonic de către coodonatorul proiectului din fabrica unde am fost repartizat.

 

xcvxfdb

 

“Suuuuper!”, am avut “Sărbători fericite!”

Au trecut şi sărbătorile şi am fost contactată telefonic, dar am primit şi un mail, unde am primit informaţia că am fost repartizată in fabrica Trim şi că fac parte din echipa turcoaz, alături de alţi 8 colegi.

Ne-am prezentat cu toţii acolo şi nu mi se părea că sunt singură (mai cunoşteam căţiva colegi, dar aveam foarte mari emoţii. Am intrat într-o sală unde am aflat că noi va trebui să facem un business plan, pentru o fabrică, care produce cutii de cartoane, cu ajutorul unui îndrumător, Nicolae Dorel. Şi…..şi am intrat în panică…mi-am spus în gând: “oare cu ce se mănâncă asta?!”, însă timp de 2 săptămâni am descoperit că nu a fost atăt de complicat, cu toate că avusesem o încercare eşuată de a renunţa, dar totul a fost dus la bun sfârşit în cele din urmă.

S-a terminat proiectul…urmau interviurile…şi iar panică, emoţii…

Am fost chemată la interviu, dar de data aceasta la Metal, deoarece la Trim nu erau posturi pentru departamentul de producţie, unde mi s-a dat de înţeles că nu prea ar fi locul unei fete acolo (cel puţin asta am înţeles eu), unde sunt 95% numai bărbaţi, un mediu de lucru mai puţin potrivit pentru o fată, iar în urma interviului am plecat puţin dezamăgită, însă imediat a doua zi am primit un telefon şi mi s-a propus, dacă doresc să particip la un interviu pentru un post în cadrul departamentului de continuous improvement, chiar cu domnul îndrumător Nicolae Dorel. Am spus…DA!

(dar nu DA-ul ala).

Şi uite aşa, după căteva zile…am fost contactată din nou telefonic şi am primit informaţia mult aşteptată (am trecut în etapa următoare J), am fost acceptată în departamentul de îmbunătăţire continuă.

Prima zi – tradiţionala cunoştinţă, şi la sfărşit uitasem 60% din nume…

Mi se spusese sa renunţ la pronumele de politeţe…dar cum fac asta? cum să mă adresez eu persoanelor (colegilor), mai în vârstă, cu prenumele? Pe mine mă învăţase mamaie că nu e frumos să vorbesc aşa…şi totuşi să zicem că am reuşit 50% (este o perfomanţă pentru mine :D).

Mai emotivă din fire, nu am încercat sa coversez prea mult cu restul colegilor, în principiu doar cu cei de vărsta mea, mai mult.

Mă simţeam o norocoasă…nimerisem pe mâna cui trebuie! Dorel le ştia pe toate…dacă cineva avea o problemă, apela la el, şi toate problemele aveau o rezolvare. Lecţii de excel, şi uite aşa am început să învăţ lucruri care s-au dovedit a-mi fi foarte de folos.

După o perioadă scurtă de timp am aflat că o să se întoarcă din post-natal colega căruia eu îi ţineam locul, şi auzeam – o să vină Livia, este opusul tău, o să vezi tu ce o să păţeşti când o să vină….. Şi mă cam speriasem (ce o sa fac? daca nu o să ne înţelegem?), dar spre uimirea şi suprinderea mea a fost exact invers. Am ajuns să plec de acasă şi să zic ,,abia aştept să ajung la muncă să mă întâlnesc cu Livia’’, să mai chicotim (noi nu bărfim şi nu stateam prea mult de vorbă) doar sfaturi, poveşti tralala…(d-ale fetelor).

Şi să nu uităm de ospăţ, de cele 2 ospăţuri, unde ne-am delectat papilele gustative cu multe mâncăruri tradiţionale şi de prajiturele de dimineaţă (aproape în fiecare dimineaţă), că na…mulţi sărbatoriţi în Johnson. Eu zic că nu am plecat cu multe kilograme în plus.

Cu siguranţă am omis a spune multe lucruri, şi că acestea sunt doar o mică parte ce mi-au trecut prin minte în acest moment.

Pot spune că la Johnson Controls m-am simţit ca într-o familie, a doua familie şi că asta contează foarte mult…să simţi că atunci când pleci de acasă pleci de drag.

O să-mi lipsească toată lumea, toţi colegii, şi o sa-mi ia ceva timp să mă dezobişnuiesc cu multe lucruri. O să-mi fie dor de Dorel, care de fiecare dată m-a înţeles în toate problemele şi de la care am avut multe de învăţat, de Livia, care ştiu sigur că este o prietenă de nădejde, pe care te poţi baza, de sfaturile ei, care cu siguranţă o să îmi fie de folos în viaţă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.