capture

Ciobanu Steliana-Denisa

 ,,Mă numesc Ciobanu Steliana-Denisa și sunt studentă în anul trei la Facultatea de Mecanică și Tehnologie, specializarea Inginerie Economică Industriala. Am aflat de programul Start Your Career prin intermediul facultății și am ales să aplic pentru Departamentul de Producție. Am fost selectată pentru a realiza, în cadrul echipei SMARALD , un proiect care pentru mine a reprezentat o adevărată provocare pe care am acceptat-o cu mult entuziasm și optimism. Timpul de care am dispus a fost de 10 zile. Am dus la capăt acest proiect prin multă muncă și implicare, dar mai ales datorită faptului că am reușit să fim o adevărată echipă. În cadrul programului Start Your Career am învățat câtă importanță are munca în echipă, să îmi exprim punctul de vedere și să accept, la rândul meu, și alte păreri diferite de cele pe care eu le aveam. Persoanele din cadrul companiei au fost  dornice să ne ajute cu toate informațiile pe care le-am cerut pe parcursul realizării proiectului. Dacă mi s-ar mai oferi șansa de a mai repeta această experiență, aș face-o fără a sta pe gânduri.”

 

abelBivolu Abel

,,Salutare! Numele meu este Bivolu Abel, student în anul patru la Inginerie Electrică. Vreau să le mulțumesc în primul rând celor ce au organizat proiectul “Start your career”, deoarece prin intermediul lor am căpătat o nouă experiență, mulți prieteni și multe alte lucruri care îmi vor fi de folos pe viitor. La început, sincer să fiu, nu am crezut că voi putea înainta atât de departe. Însă pe parcurs, am prins încredere și curaj. Totul este să nu te dai batut. Întotdeauna mi-am propus să caut și să analizez, sa întreb, să-mi dau cu părerea, să aflu ce e bine și ce nu. La un moment dat, te întreci chiar cu tine însuți. Ni s-a spus ca va fi o experiență unică și ghiciți ce… așa a fost. Chiar recomand cu încredere și altor persoane care vor să facă acest pas. Nu aveți nimic de pierdut! Ba chiar multe lucruri de caștigat. Mult succes!”

 

chitu

Chițu Diana

,,Experiența mea in cadrul proiectului „Start Your Career 2017” a fost una deosebită și foarte utilă. Acest proiect a fost o adevarată provocare, iar satisfacția a fost una pe măsura. Am apreciat foarte mult disponibilitatea și accesibilitatea persoanelor care ne-au instruit pe tot parcursul proiectului. În contextul în care în zilele noastre este nevoie atat de experiență, cat și de studii. Am considerat că acest proiect imi va fi de folos în cariera mea profesională. Totodata aici am descoperit un colectiv plăcut și am reușit să obțin o colaborare cu ceilalți colegi și nu numai. Pot spune ca în aceste 2 saptamani am legat o strânsă și frumoasă prietenie, care sunt sigura că se va păstra. Îndemn orice student să ia parte la aceste tipuri de proiect deoarece ar avea ocazia sa înțeleagă efectiv desfășurarea unui proces ce ar părea complex la o prima abordare. Acest proiect va rămâne o amintire frumosă în mintea mea.”

 

cojhanu

Cojanu Răzvan Andrei

Buna ziuă,

Numele meu este Cojanu Răzvan-Andrei și am avut ocazia de a participa într-un proiect excelent în cadrul firmei Adient Automotive Pitești. La început am fost speriat pentru că nu știam ce caut acolo, dar cunoscând oameni dornici de a ne învăța cum să lucrăm în echipă am zis că nu trebuie să renunț. Nu știam deloc despre ce este vorba, nu știam de unde să pornim și ce ar trebui să facem în cadrul acestui proiect. Am avut norocul să fac parte dintr-o echipă unită și ne-am înțeles perfect împreună și am ramas și prieteni. Punând ideile fiecăruia cap la cap… parcă proiectul nostru prindea contur. Managerii din cadrul firmei ne-au fost de mare ajutor, oferindu-ne suport de fiecare dată când am avut nevoie. Pot spune că a fost ceva unic pentru mine deoarece a fost primul proiect de acest gen la care am participat. Dacă aș mai avea ocazia unei noi provocari de acest gen aș accepta din nou cu siguranța, mai ales cand cunoști oameni atât de dedicați ca la Adient Automotive Pitești. Vă mulțumesc pentru tot!

 

morusi  Moruși Nicolae

,,Salut, mă numesc Moruși Nicolae și am făcut parte din echipa Smarald ca reprezentant al departamentului IT în cadrul programului de stagii Start your career 2017. Pentru mine, această experiență a fost una unică din mai multe puncte de vedere, însă am ales sa îți împărtășesc și ție trei dintre acestea pe care le consider eu cele mai importante.

În primul rând, am putut intra în contact direct cu angajații companiei, niște oameni cu multă experiență care au fost dispuși să ne împărtășească din cunoștințele  lor, au fost alături de noi, ne-au susținut si ne-au încurajat să luptăm până la capăt.

În al doilea rând, faptul că am făcut parte dintr-o echipă mi-a oferit posibilitatea să îmi dezvolt capacitatea de a interacționa cu colegii pentru rezolvarea anumitor probleme din cadrul proiectului și consider că acest lucru îmi va folosi ca viitor ca angajat și implicit ca parte dintr-o echipă ce va avea diverse proiecte de realizat.

Pe locul trei aș putea pune oportunitatea pe care am avut-o, aceea de a prezenta proiectul în fața unui public numeros format din angajați ai companiei. Acest lucru este foarte dificil pentru majoritatea oamenilor, însă echipa noastră s-a descurcat foarte bine și am primit multe aprecieri. Așadar, dacă stai puțin și te gândești, o să îți dai seama că nu ai absolut nimic de pierdut, ba dimpotrivă … ai numai de câștigat. De la această premisă am plecat și eu și astfel am reușit să închei cu bine acest proiect. Eu consider că, așa cum spune și numele programului, aceasta este cea mai bună metodă de a-ți începe o carieră. Mult succes!”

miroiuu

 

Miroiu Crinu Ionel

,,Proiectul „Start your career” a reprezentat pentru mine modul perfect de a experimenta interacțiunea dintre membrii unei echipe. Pe durata acestei experiențe am văzut cum departamentele unei întreprinderi și membrii unei echipe lucrează în interdependență, cum atingerea obiectivului final depinde de rezultatele fiecăruia și totodată cum rezultatele fiecăruia depind de contribuția celorlalți. Am beneficiat și de îndrumare pe durata proiectului, ceea ce a avut o influență notabilă asupra rezultatului final, dar și asupra experienței în ansamblul său.”

 

bratulescu

 

Brătulescu Sorina

,,Pe perioada celor 10 zile, am lucrat zilnic alături de colegii mei din cadrul proiectului, am avut posibilitatea să învăț lucruri practice, am constatat cât este de important munca în echipă. De asemenea, am avut parte de îndrumare și sprijin. Am descoperit că pot fi eficientă, că există căi de a te perfecționa și de a fi întodeauna motivat în ceea ce faci. Experința acestui proiect a reprezentat un proces continuu de învațare și mi-au fost consolidate anumite convingeri pe care le aveam în ceea ce mă privește. Vă mulțumesc pentru sprijin și îndrumare!”

 

111Matoș Ana Maria

,,Prin redactarea acestui testimonial vreau să descriu experiența acumultă în cadrul companiei Adient Automotive. Sunt foarte multe lucruri care mi-au placut și pe care, mi-aș dori sa le pot repeta. Lucrul în echipă a fost constructiv, în sensul că m-a ajutat să dobândesc abilități foarte bune de comunicare, să împărtășesc opinii cu colegii și să devin un lider mai bun. De asemenea, în urma acestul proiect, am învățat să am o atitudine pozitivă, să lucrez pentru a avea rezultate bune și pentru a-mi atinge obiectivele. Mediul placut și prietenos pe care firma mi l-a oferit m-a determinat să îmi doresc și mai tare să muncesc și să mă dezvolt pe plan profesional. Proiectul a constat în realizarea unui plan de afaceri pentru lansarea unei fabrici de cutii. Obiectivul pe care echipa și l-a propus să-l atingă a fost producerea a două tipuri de cutii, de carton și din plastic. Fiecare student a avut oportunitatea să-și aleagă departamentul din care și-a dorit să facă parte (departamentul producție, departamentul logistică, departamentul calitate, departamentul financiar, departamentul IT, departamentul de mentenanță, departamentul de resurse umane, departamentul SSM) punand în practica cunoștințele acumulate în timpul facultății. Personal, eu am facut parte din departamentul de calitate, care confera aptitudinea de a satisface necesitățile clientului. Atat mentorul cît și îndrumătorii proiectului au fost activi tot timpul și ne-au ajutat de câte ori am întampinat dificultăți.

În concluzie, aceste activități m-au făcut să îmi stabilesc un obiectiv clar, să îmi doresc să lucrez într-o echipă tanară, alaturi de care să mă dezolt și să duc la bun sfarșit proiectele propuse.”

   tius

Tiuș Corina Ruxandra

„Mă numesc Tiuș Corina Ruxandra și sunt studentă în cadrul Universității din Pitești , Facultatea de Mecanică și Tehnologie. De ce am ales să mă implic? Am considerat că proiectul mă va ajuta să vad dacă pot face față noilor provocări, tocmai de aceea mi-am ales un domeniu cu care nu am mai interacționat până acum. Ce am dobândit în urma proiectului? Pentru mine a fost o experiență inedită, m-a motivat să mă implic și să invăț să lucrez într-o echipă. Împreună cu colegii mei, am formart o echipă unită si ne-am susținut reciproc indiferent de situație. Mă bucur de alegera facută insă mi-aș fi dorit să am mai mult timp la dispoziție pentru a dovenii tot ceea ce pot.”

 

milit

Militaru Valentina

“Noutate, experiență, schimbare în atitudine. M-am simțit captata, îl recomand tuturor celor care simt nevoia unei îmbunătățiri în activitate, celor care urmăresc performanțe calculate, nu aleatorii.”

 

 

hjkjl

Androne Maria Loredana

,,În urma acestei experiențe am învățat să fiu mai responsabilă, să îmi organizez timpul cât mai eficient și să lucrez în echipă.”

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.