doina

  • Chiriac Doina
  • Departament Financiar
  • Poiana Lacului

 

Numele meu este Doina Chiriac, născută în Republica Moldova, studentă a Universității din Pitești, facultatea de Științe Economice, licențiată de curând în Economie și Afaceri Internaționale. În octombrie 2015 am decis să mă alătur organizației AIESEC. Și, trecând de interviuri, perioadă de inducție cu succes, iată că la una din ședințe, am observat un coleg care se uita peste un pliant. Era pliantul de promovare a unui proiect, ”Start Your Career”, un proiect de care nu aveam idee, dar ceea ce mi-a atras atenția, a fost stagiile de practică pentru toate domeniile, inclusiv şi economic, adică financiar-contabil. Plină de entuziasm, imediat am completat formularul de candidatură și l-am trimis, cu premisa ”De ce nu?!”. Şi într-o bună zi, verificând poşta electronică am găsit un mail în care scria: ” Te anunțăm ca ați trecut de prima etapa de selecție a programului de stagii „Start Your Career”, derulat de compania Johnson Controls.”. Astfel am devenit membra echipei „Opal”.

Următoarea etapă a constat în prezentarea planului de afaceri asupra căruia am lucrat cu echipa. Bineînțeles, emoții, stres, neîncredere, dar totul a trecut destul de bine. Am cunoscut colectivul, unul tânăr, competent, vesel, prietenos şi imediat mi-a venit în minte, cât de mult îmi doresc să fac acest stagiu. A urmat interviul, pentru care aveam foarte multe emoții şi care era foarte important, ca mai apoi, într-o zi de luni, să primesc un apel şi să aud: „Felicitări, ai trecut cu succes toate etapele, si in urma interviului ai fost selectată”. Starea mea de spirit era una neexplicabilă, de fericire, împlinire, satisfacție, entuziasm.

Totul a fost frumos, mi-e greu să trec acum prin toate momentele petrecute acolo. Am avut parte de cel mai bun îndrumător și de cel mai bun șef timp de 6 luni. Am invăţat multe lucruri atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal. Am fost mereu încurajată, îndrumată, învățată să am încredere în propria persoana, să fiu sinceră cu mine, ”să vorbesc tare şi clar” J. A fost o perioadă cu zâmbete, emoții și momente unice. Dacă ar fi sa mai trec o dată, prin aceste 6 luni, ceea ce aş schimba, ar fi, atașamentul meu, aş fi mult mai atentă si mai promptă cu privire la informațiile asimilate.

Un mare mulțumesc companiei Johnson Controls pentru această minunată oportunitate, mulțumesc colectivului de la Poiana Lacului pentru perioada in care am fost membru al Familiei Johnson. Andreea și Ionuț, un mulțumesc profund pentru că ați crezut în mine, mi-ați oferit aceasta șansa, ați avut răbdare, înțelegere și încurajare in decursul acestor luni.

Cu stima si mult respect,

Doina

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.